După un an dificil, Institutul Pantone din Statele Unite transmite un mesaj de optimism și reziliență odată cu paleta de culori aleasă pentru anul 2021 – galben vibrant și gri liniștitor. Iar aceste nuanțe se reflectă deja foarte bine în modă. Este pentru a doua oară în istoria sa când Institutul Pantone alege nu una, ci două culori-vedetă ale anului. Acest lucru s-a mai întâmplat doar în 2016. „Este o combinație de culori care transmite forță și speranță” este de părere Leatrice Eiseman, director executiv al Institutului Pantone.
Bineînțeles, lumea modei, a designului interior, dar și multe alte industrii (inclusiv cea a cofetarilor) se aliniază mereu cu tendințele în materie de culori, inspirate de celebrul institut american. De la prezentările pe catwalk, obiectele de design interior și până la bijuteriile pe care le purtăm anul acesta, toate reflectă, într-un fel sau altul mesajul Institutului Pantone exprimat prin culorile anului 2021.
Culorile anului 2021 de la Institutul Pantone
Institutul Pantone, cu o tradiție de peste 20 de ani a selectat culorile anului 2021 printr-o analiză atentă a trendurilor, la nivel global. Specialiștii Institutului pot include printre criteriile de selecție cele mai diverse evenimente – de la cele socio-economice la trenduri din artă, tehnologii noi, elemente ale culturii cinematografice și până la lucruri relevante apărute pe platformele social media.
Cum anul care s-a încheiat a fost unul dificil pentru întreaga umanitate, Institutul Pantone a exprimat prin culorile alese dorințele intime ale oamenilor de la un capăt la celălalt al lumii. Combinația inedită de culori a acestui an exprimă dorința de a ne face vizibili și de a ne exprima. Reinventarea și regenerarea, forța vieții sunt concepte corelate cu durabilitatea și rezistența, exprimate prin cele două culori ale anului 2021.
Ultimate Gray – griul care amintește de nisipul mării
Stabilitate, calm și rezistență – acesta este mesajul transmis de Ultimate Gray, una dintre culorile acestui an. Este de remarcat faptul că griul a fost ales pentru prima dată culoare a anului de către Institutul Pantone. Ultimate Gray, griul care amintește de culoarea pietrelor de pe plaje sau de nisipul mării, este o nuanță emblematică pentru elementele care dovedesc rezistență și abilitatea de a trece testul timpului. Așadar, conotația ultimă a acestei culori este una optimistă, care îndeamnă la calm și reziliență. „Să avem răbdare, totul va fi bine” pare a fi mesajul acestei nuanțe, potențat și de asocierea cu cea de-a doua nuanță a anului.
Illuminating – galben luminos
Cele două culori independente ale anului 2021 sugerează o gamă variată de emoții, dar exprimă un mesaj unitar. Pe lângă Ultimate Gray, Illuminating – galbenul de intensitatea cojii de lămâie, o culoare „luminoasă și veselă” are rolul de a completa mesajul de speranță al anului 2021.
Este pentru prima dată după mai bine de 10 ani când o nuanță de galben este aleasă de celebrul institut din New York drept culoare a anului. Illuminating este o nuanță de galben solar, încărcată de o simbolistică foarte puternică. Transmite veselie, vivacitate și optimism datorită corelării cu soarele și totodată este un simbol al renașterii.
Designerii vestimentari au primit cu încântare tendințele culorilor anului 2021, pentru că acestea permit multiple combinații, atât pentru haine, cât și pentru accesorii.
Sfaturi pentru ținute în trend, în nuanțele anului 2021
Culorile anului 2021, Ultimate Gray și Illuminating, au marele avantaj că se potrivesc foarte bine împreună, iar separat permit o multitudine de combinații. Gri-ul ca nisipul mării este o culoare neutră, care poate fi folosită în locul negrului, ca bază pentru conceperea unei varietăți de ținute – de la cele de zi – casual sau smart casual, la cele de seară.
O pereche de pantaloni precum cei din imagine, de la Altuzarra, veseli și primăvăratici, merg de minune cu o bluză gri, cu sandale cu toc sau fără, într-o ținută smart casual.
Pentru o ținută casual, dar chic în același timp, se pot alege pantaloni din jerseu gri, cu o bluză neagră și sneakers. Accesoriile sunt foarte importante dacă vrem să oferim o notă chic unei astfel de ținute de zi cu zi. O simplă panglică de satin purtată pe post de curea schimbă radical outfit-ul. De asemenea, o bluză de culoare galbenă va oferi un aer fresh ținutei.
Dacă iubești jeanșii și totuși ai vrea să incluzi culorile anului în outfit-ul tău smart casual, alege o pereche de culoarea gri. Îi poți purta cu un sacou supradimensionat și pantofi fără toc – atât de confortabil și atât de chic!
Culorile anului 2021 ne permit o varietate impresionantă de combinații. Practic, cu o nuanță de bază ca Ultimate Gray se poate construi orice tip de outfit: o fustă midi gri cu top în culori pastelate sau negru, pentru ținute de zi, jeanși gri cu bluză albă sau colorată, o fustă galben intens cu bluză gri. Iar dacă preferăm alte culori pentru ținute, accesoriile bine alese vor fi cele care ne vor conferi un look în trend.
Accesorii potrivite pentru culorile la modă ale acestui an
Dacă dorești să creezi un outfit remarcabil, accesoriile sunt un „must”. Aceasta pentru că îi conferă o notă personală și pun în evidență atât hainele, cât și calitățile tale fizice. Însă sfatul stiliștilor este să nu folosești foarte multe accesorii, pentru că atenția s-ar focaliza asupra acestora și ai estompa efectul ținutei. Accesoriile nu trebuie să fie multe, ci doar bine alese. Cu o eșarfă în culorile anului 2021, o geantă sau câteva bijuterii conferi outfit-ului tău acea strălucire pe care ți-o dorești.
Bijuteriile din aur sunt vedete în 2021, pentru că se potrivesc foarte bine cu nuanțele acestui an. Un colier din aur sau o brățară dau strălucire la propriu unei ținute predominant Ultimate Gray, iar Illuminating este chiar culoarea bijuteriilor din aur.
Astfel, pentru un look elegant, la o ținută monocromă Ultimate Gray poți alege o brățară statement, ca Sassy. Dar un singur accesoriu statement e de ajuns. Asorteaz-o cu cercei din aur și un colier discret, dacă forma decolteului permite și vei obține o ținută interesantă și elegantă.
Pentru ținute de zi cu zi, cum ar fi jeanși n tricou în culorile anului 2021 poți alege un colier Circles, eventual asortat cu brățara din aceeași gamă și un inel minimalist și modern.
Pentru ținute de cocktail în culorile anului 2021 alege să fii îndrăzneață. Dacă ești o femeie cu o personalitate puternică, probabil vei înclina spre modele ca Golden Links de la Lemons and Gin. Zalele mari sunt în trend anul acesta, iar dacă vrei să conferi strălucire unei ținute cocktail probabil nu există o alegere mai bună decât acest set, format din colier și brățară.
Concluzii
Culorile anului 2021 – gri ca nisipul mării și galben luminos – transmit nu doar un mesaj foarte puternic, de optimism și reziliență, ci sunt și foarte practice. Griul într-o nuanță caldă ca Ultimate Grey este o culoare neutră, care permite nenumărate combinații, iar galbenul luminos, culoare solară prin excelență este perfect pentru zilele de primăvară/vară. Să nu uităm însă de accesorii, care ne ajută să ne personalizăm stilul. Un inel potrivit, un colier sau o brățară transmit și mesajul tău personal mult mai eficient decât ți-ai putea imagina.
Foto: Lemons and Gin, net-aporter.com